Peste 1.000 de artiști români și străini, 200 de evenimente, 350 de voluntari, 12 zile, zeci de expoziții, festivaluri de film, de teatru și de dans, trei zile de show-uri de modă, spectacole de arte vizuale, concerte, conferințe și workshop-uri.
Așa poate fi descrisă, pe scurt, cea de-a patra ediție a Romanian Creative Week (RCW), care se va desfășura la Iași în perioada 15-26 mai 2024.
Organizatorii celui mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE au anunțat luni, 13 mai, în cadrul unei conferințe de presă, o parte dintre surprizele pregătite pentru RCW24, o ediție care își propune inspire și să energizeze publicul, ajuns, anul trecut, la peste 1 milion de persoane.