IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

0
173

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de elevi de clasa a VIII-a. Simulările examenelor naționale sunt organizate de Inspectoratul Școlar Județean.

Săptămâna aceasta, pe 17, 18 și 19 aprilie, Inspectoratul Școlar Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale.

Simularea va fi organizată în 90 la sută din şcolile care au clasa a VIII-a, şi, aproximativ, 80 la sută din liceele şi colegiile din judeţ. Din punctul nostru de vedere, astfel de simulări sunt extrem de importante. Ele oferă un jalon de evaluare a tinerilor nemulţumiţi de rezultatele primite după prima simulare a examenelor naţionale. Este tototdată un bun prilej de redimensionare a programei şcolare şi a efortului în ceea ce priveşte pregătirea în această etapă. Aşteptăm să fie rezultate cât mai bune”, a spus inspectorul general al ISJ Iaşi, Luciana Antoci.

La simularare Evaluării Naţionale organizată de Ministerul Educaţiei în zilele de 5 și 6 februarie, în judeţul Iaşi au fost transmise spre evaluare 22.139 de lucrări, dintre care 11.100 la limba și literatura română și 11.039 la matematică.

Evaluarea lucrărilor a fost asigurată de 183 de cadre didactice pentru limba și literatura română și de 188 de cadre didactice pentru disciplina matematică. La Evaluarea de la limba şi literatura română au participat 7608 elevi de clasa a VIII-a din cei 8001 înscrişi la începutul anului şcolar. La simularea evaluării naţionale la matematică au fost prezenţi 7571 elevi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.