Pentru a preîntâmpina apariția unor speculații nefondate, Primăria Municipiului Iași face o serie de precizări privind măsurile luate potrivit legii pentru protecția beneficiarilor de locuințe sociale.
Potrivit Legii nr. 212/2022, pentru reducerea riscului seismic al clădirilor existente, proprietarii acestora, persoane fizice sau juridice şi asociaţiile de proprietari, precum şi persoanele juridice care au în administrare clădiri au obligația să asigure urmărirea comportării în exploatare a clădirilor din proprietate sau administrare, în vederea identificării din timp a unor degradări care conduc la diminuarea aptitudinii la exploatare.
De asemenea, au obligaţia să asigure expertizarea tehnică de către experţi tehnici atestaţi pentru cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate a clădirilor existente cu vulnerabilitate seismică identificată ca urmare a evaluării vizuale rapide, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic şi fundamentării măsurilor de intervenţie.
De asemenea, potrivit Legii 426 / 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 212/2022, „se interzice închirierea sau cedarea în comodat/folosinţă a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI, până la recepţia la terminarea lucrărilor de intervenţii realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice al clădirii existente”.
Totodată, legea stipulează că toate contractele de închiriere aflate în derulare la data încadrării clădirii, prin raport de expertiză tehnică, în clasa de risc seismic RsI, încetează de drept la 30 de zile de la data încadrării.
Din anul 2017 până în prezent Direcția Fond Locativ a identificat 103 imobile, respectiv 210 spatii de locuit în imobile încadrate în clasa RsI și RsII, imobile care aparțin Statului Român și sunt aflate în administrarea Municipiului Iași. Dintre acestea 155 spatii de locuit au fost scoase din circuitul locativ, iar 88 familii, respectiv 305 persoane au fost recazate. În cursul lunii februarie a anului 2024 Direcția Fond Locativ a propus încă 6 familii, respectiv 25 persoane pentru recazare în spații sigure.
Așadar, toate aceste măsuri de recazare a chiriașilor în spații sigure au fost luate înainte de apariția legilor menționate și au fost luate exclusiv pentru protecția beneficiarilor, ținând cont doar de siguranța clădirii, iar nu de alte criterii, cum ar fi de etnie, religie, gen etc.
Direcția Fond Locativ va continua demersurile necesare pentru realizarea expertizelor tehnice ale clădirilor pe care le administrează și va căuta și găsi soluții pentru toate persoanele care au dreptul de a beneficia de o locunță socială.