Incendiu devastator în localitatea Hălăucești! O casă a fost distrusă aproape în totalitate

0
110

Miercuri, 31 ianuarie a.c., la ora 21:42, Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu la o casă din localitatea Hălăucești. La locul solicitării au fost direcționate de urgență două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru transportul apei și un echipaj de prim ajutor calificat, pentru asigurarea asistenței medicale, la nevoie.

La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Nu au fost înregistrate victime. În urma incendiului au ars: aproximativ 200 mp din acoperiș, aproximativ 200 kg de diverse materiale textile, mobilier divers și produse electrocasnice.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.