USR Iași cere demiterea conducerii Companiei de Transport Public Iași

0
135

USR Iași cere demiterea conducerii Companiei de Transport Public Iași, în acest sens fiind lansată și o petiție on-line, disponibilă aici

CTP Iași a primit anul trecut un premiu pentru eficiență, ocupând locul 3 la nivel național. Dubios,o companie dezastru a fost recompensată pentru performanță, deși este amorțită, nefuncțională și, pe un ger cumplit, a lăsat iesenii de izbeliște, ore în șir, în stații.

USR Iași cere demiterea de urgență a conducerii CTP, după ce a transformat Iașul într-un oraș sinistrat, blocat, unde transportul în comun este nefuncțional.

O echipă managerială incapabilă să modernizeze flota, dezinteresată să asigure deplasarea în timpi optimi și în condiții de siguranță a cetățenilor este, de fapt, un pericol pentru comunitate și trebuie înlocuită cu profesioniști.

De câteva zile, ieșenii îndură gerul năprasnic și zăpada, în stații, așteaptă ore în șir cu copiii de mână, în timp ce tramvaiele au înghețat la propriu, s-au defectat, pentru că această companie a fost luată prin surprindere, ca de altfel, întreaga administrație, de iarnă.

Nimeni nu trebuie să mai fie indulgent cu lenea și incompetența unor directori plătiți lunar cu indemnizații de președinte, în timp ce ieșenii suferă pentru transportul urban este un coșmar, un serviciu ineficient pe care nu se pot baza, în nici un anotimp. La prima ninsoare, autoritățile au abandonat orașul, s-au instalat la căldură, în timp ce Iașul a devenit un labirint complicat din care scapă cine poate.

Poate mai bine de o sută de mii de ieșeni sunt de câteva zile victimele unui sistem administrativ iresponsabil, iar CTP Iași a devenit o companie de întins capcane, în loc să fie o societate care să ofere servicii publice de calitate.

Acești indivizi cuibăriți în confort, care iau decizii remote, cu indemnizații de șef de stat, trebuie demiși și aceasta este opinia a mii de ieșeni care s-au pozat degerați în stații, așteptând să fie preluați de mijloace de transport în comun.

Numai că ele au tras pe dreapta fiind bune doar de fotografiat, în nămeți. Oamenii sunt disperați, îngrijorați, prizonieri în propriul oraș și o astfel de pasivitate a administrației Chirica nu poate fi tolerată. Peisajul urban sinistru în care fiecare trebuie să gândească o strategie de mobilitate este opera PNL care în loc să dezvolte serviciile, sufocă municipiul și pedepsește locuitorii care par obraznici când cer soluții”, a declarat senatorul Marius Bodea, candidatul USR la Primăria Iași.

USR Iași consideră că trei măsuri erau esențiale pentru ca CTP să fie pregătită pentru un sezon în care, în mod firesc, natura poate fi nemiloasă: firul contact trebuia gresat cu vaselină înainte de valul de frig, pentru ca el să nu se contracte și să se rupă. Este o procedură simplă, ieftină, de rutină în perioade ca acestea.

Sistemele de încălzire a macazurilor nu au fost întreținute și nu funcționează, motiv pentru care macazurile s-au colmatat și au înghețat. CTP trebuia să se preocupe să le țină în stare bună, sunt simple intervenții tehnice. Consecința? Tramvaiele au deraiat. Nu există tramvai cu plug care să curețe liniile de gheață și să permită astfel deplasarea în condiții optime. Nu vorbim de o investiție costisitoare, ci de puțină viziune și grijă. Drept urmare, totul a înțepenit pe șine.

Nu este posibil ca Ieșenii să rămână sinistrați pe arterele de circulație blocate, pentru că nu există noțiunea de deszăpezire! Din orice unghi, Iașul pare un oraș părăsit de autorități, pentru că acesta este adevărul: administrația actuală este una dăunătoare, ruptă de realitatea Iașului, incapabilă să gestioneze transportul urban. Conducerea CTP trebuie demisă și înlocuită cu oameni care își iau în serios atribuțiile și noțiunea de a fi în slujba comunității. Dacă astfel de incompetenți mai sunt protejați în funcții, înseamnă că cineva chiar vrea răul ieșenilor.

Oamenii se simt de parcă sunt asediați, am devenit claustrofobi într-un oraș presat de prezența unor incompetenți „la butoane”. Drumul spre casă, spre școală, spre serviciu este un coșmar, este prizonierat curat în trafic, în orice mijloc de deplasare. Stațiile sunt pline, nimeni nu mai poate avea răbdare, ambulanțele sau pompierii nu pot ajunge la intervenții.

Rușine acestor indivizi care au paralizat Iașul prin deciziile proaste și indiferența lor față de sarcinile pe care le au! Municipiul nostru are nevoie urgentă de aleși harnici, ancorați în realitate, săritori, de oameni de cuvânt care nu se ascund după draperia din birou pe timp de criză.

Iașul are nevoie de un primar care știe de are de făcut la orice oră și care ține cu cetățenii, nu cu hoții pe care îi îndoapă cu Cash, ca să fie bine afacerile din spatele funcției!”, a precizat Filip Havârneanu, președintele Organizației Municipale a USR Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.