Un poliţist din Botoșani s-a sinucis într-un cimitir, pe mormântul fiicei sale, care a murit la vârsta de un an

0
153

Un poliţist în vârstă de 47 de ani din judeţul Botoşani s-a sinucis, joi dimineaţă, împuşcându-se cu arma din dotare în cimitirul din localitatea Vlăsineşti, au confirmat, pentru Agerpres, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Un bătrân din localitate a mers la cimitir pentru a aprinde o lumânare. După ce a făcut câiva pași pe una dintre alei, a făcut o descoperire șocantă. Acesta a observat cadavrul polițiștului şi a sunat la 112.

Din primele informaţii, poliţistul s-a împuşcat pe mormântul fiicei sale care a murit la vârsta de un an.

„Astăzi, 30 noiembrie, în jurul orei 10.30, Inspectoratul de Poliție Judeţean Botoșani a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Vlăsinești, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului.

Totodată, s-a constatat faptul că acesta este polițist activ al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, fiind încadrat din anul 1996.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, potrivit IPJ Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.