Cercetători şi inventatori din peste 20 de ţări vin la Iaşi pentru a discuta despre „economia viitorului” şi rolul pe care îl pot avea cercetarea şi inventica românească, în cadrul unui eveniment de elită organizat pe 18 mai.
Iniţiativa aparţine INACO şi Forumului Inventatorilor Romani, după cum se precizează pe pagina de Facebook special dedicată acestui eveniment.
Organizată în contextul aniversării a 100 de ani de la crearea Statului român, dezbaterea va începe la ora 15:00, la Palatul Culturii din Iaşi, făcând parte din cadrul mai larg al celei de-a X-a ediţii a EUROINVENT (European Exhibition of Creativity and Innovation), precizează sursa citată.
„La evenimentele care se vor desfăşura sub marca EUROINVENT, în această perioadă, la Iaşi, sunt aşteptate delegaţii din peste 20 de ţări, atât din Uniunea Europeană, cât şi din alte ţări de pe toate continentele.
Evenimentul promovează creativitatea românească în context european prin etalarea contribuţiilor şcolilor academice, a instituţiilor de cercetare, dar şi a inventatorilor individuali. În acest sens, la eveniment participa cercetători şi inventatori prin asociaţii, fundaţii sau instituţii specializate în dezvoltarea creativităţii”, subliniază organizatorii evenimentului.
În cadrul expoziţiei de invenţii şi cercetări vor fi prezentate:
– invenţii brevetate în ultimii 7 ani sau în curs de brevetare
– proiecte de cercetare (Master, PhD sau corporate)
– produse care sunt deja lansate pe piaţă, foarte atractive şi cu grad ridicat de inovare
EUROINVENT este un „eveniment european de elită”, singurul din România care se desfăşoară cu sprijinul IFIA – Internaţional Federation of Inventors’ Associations şi WIIPA – World Inventions Intellectual Property Associations, precizează ziare.com.