Parteneriat interinstituțional pentru buna funcționare a spitalelor din rețeaua administrației județene

0
152

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, alături de vicepreşedinții CJ, Marius Sorin Dangă şi Sorin Afloarei, Andrei Cazacu, administratorul public al județului, și liderul grupului PMP din CJ, Marian Uscatu, a inițiat o masă rotundă la care au fost invitați rectorul UMF, Viorel Scripcariu, directorul executiv al DSP Iași, Corina Gîscă, președintele Colegiului Medicilor Iași, Liviu Oprea, precum și managerii celor șase spitale din subordinea CJ.

În cadrul acestui grup de lucru s-au pus bazele unei mai strânse cooperări instituționale care să contribuie la îmbunătățirea activității în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu’, Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, Spitalul de Pneumoftiziologie și Maternitățile „Cuza Vodă” și ”Elena Doamna”.

„Ne-am propus să dezvoltăm acest parteneriat interinstituțional pentru că scopul nostru comun este să îmbunătățim serviciile medicale oferite pacienților și să optimizăm resursele pe care le avem la dispoziție.

Prin comunicare și colaborare strânsă, se poate realiza o coordonare mai bună între toate părțile implicate în gestionarea sistemului ieșean de sănătate, care este pentru Consiliul Județean o prioritate. Investim sume importante în dezvoltarea infrastructurii medicale existente, dar ne-am asumat și construirea unor spitale de la zero.

O abordare integrată va contribui la realizarea acestor obiective majore pentru comunitatea noastră’’, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.