Descinderi DIICOT Iași la traficanţii de droguri!! Suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore

0
228

La data de 23.08.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

S-a reținut că, în perioada iulie-august 2023, în baza unei rezoluții infracționale unice, în mod repetat, unul dintre inculpați, personal sau prin intermediul celui de al doilea inculpat, a comercializat cantități de droguri de risc (canabis), pentru suma de 60 de lei pentru o doză.

În cursul zilei de 22.08.2023 au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Iași, fiind identificate și ridicate mai multe cantități de canabis, deținute de inculpați în scopul comercializării, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, 23.08.2023, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.