Caniculă: centrele de cartier vor fi deschise și în weekend

0
120

Întrucât Municipiul Iași se află în aceste zile sub o avertizare de Cod Galben de caniculă, Primarul Mihai Chirica a dispus Comitetului Local pentru Situații de Urgență să aplice imediat planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară asupra populaţiei. În urma dispoziției primarului, acest plan de măsuri a fost actualizat pe 15 iunie 2023.

Printre altele, Primăria Municipiului Iași a încheiat un protocol de colaborare cu Crucea Roșie – Filiala Iași și a înființat puncte de prim-ajutor în cele cinci centre de cartier (Păcurari, Nicolina, Tătărași, Alexandru cel Bun și Frumoasa). Centrele sunt dotate cu aer condiționat și automate de apă potabilă, iar în zilele de avertizare de cod galben / portocaliu, voluntarii Crucii Roșii, alături de personal medical specializat, acordă asistență de specialitate persoanelor care au nevoie de ajutor.

Pentru a veni în ajutorul ieșenilor, în urma dispoziției primarului, cele cinci centre de cartier și punctele de prim-ajutor aferente vor fi deschise și în zilele de sâmbătă, 5 august, și duminică, 6 august, între orele 10:00 și 18:00.

Mai multe despre planul menționat, care conține câteva zeci de măsuri, puteți afla aici: https://tinyurl.com/2v6ecyda

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.