Poliția Locală din Iași este zguduită de un imens scandal, după ce șeful unui serviciu din cadrul instituției a fost reținut de procurori în urma unei plângeri depuse pentru viol de reprezentantul legal al unei minore.
Șeful Serviciului Poliția Călare a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală. Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au făcut două percheziții, iar mai apoi l-au condus pe Tiberiu Cebotaru la audieri.
Plângerea pe numele său a fost înregistrată în data de 29 martie 2023, dar se referă la fapte petrecute în toamna anului trecut.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași: „din conținutul plângerii, a reieșit posibilitatea săvârșirii mai multor fapte de natură penală, motiv pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, înșelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii„.
„La data de 25.04.2023, o persoană de gen masculin a dobândit calitatea de suspect, sub aspectul comiterii infracțiunilor anterior menționate, constând, în esență, în următoarele: în perioada septembrie-octombrie 2022, persoana de gen masculin, instructor de echitație, profitând de rolul său de antrenor și de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore, în vârstă de 11 ani, prin constrângere psihică și fizică (amenințare cu un cuțit) în timpul cursurilor, ar fi supus-o la trei raporturi sexuale, în trei împrejurări diferite.