România începe cursa înarmării în faţa pericolului rus! Ciucă: ”Dorim să dotăm Armata română”

0
227

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, la Focşani, la manifestările dedicate împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 282 Blindate ”Unirea Principatelor”, că în vecinătate se derulează un război de uzură, un război lung, o provocare pentru lumea liberă.

Dorim să dotăm Armata română cu toate capabilităţile moderne de care are nevoie pentru a putea să apere ţara, a precizat premierul, arătând că doar o armată puternică este garanţia că un stat şi o societate sunt protejate şi cetăţenii se pot bucura în pace de drepturile şi libertăţilor lor.

”La Focşani, este cel mai potrivit loc şi cel mai bun moment să ne aducem aminte de eroii noştri din războaiele balcanice, din Primul Război Mondial, de la Mărăşti, Oituz şi de pe frontul din Ungaria, precum şi din al Doilea Război Mondial. După câştigarea libertăţii în 1989, Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” a fost dislocată în misiuni de menţinere a păcii în Angola, Kosovo, Afganistan şi Irak şi este oricând gata să apere ţara sau să participe în misiuni alături de aliaţi”, a spus premierul în discurs, potrivit news.ro.

El a arătat că ”militarii români de astăzi sunt bine pregătiţi şi au determinarea să îşi rişte viaţa în teatrele de operaţiuni, peste tot unde este nevoie de ei şi pentru îndeplinirea obiectivelor militare şi politice ale României. ”Sacrificiul pentru ţară este o virtute, care trebuie onorată şi căreia trebuie să i se recunoască adevărata valoare. Noi toţi beneficiem de acest sacrificiu al înaintaşilor noştri, dar şi al celor care acum îmbrăţişează cariera militară. Lor trebuie să le transmitem astăzi recunoştinţa, respectul şi încrederea noastră a tuturor”, a subliniat premierul.

Nicolae Ciucă a arătat că trăim vremuri tulburi, într-o lume instabilă, în care războiul a revenit în prim-plan ca instrument pentru revizuirea graniţelor unui stat suveran”.

Războiul nedrept nu va avea niciodată sorţi de izbândă. Deşi prezent mereu în istorie sub diverse forme, răul nu a triumfat niciodată definitiv. Ca stat membru al UE şi NATO, suntem de partea bună a istoriei şi depinde numai de noi dacă suntem capabili să păstrăm nivelul necesar de stabilitate militară, politică, economică şi socială pentru ţara noastră.

Doar această stabilitate a ţării ne poate întări şi ne poate proteja de toate tentativele de destabilizare a parcursului european al României. Pentru a păstra această stabilitate şi acest parcurs european avem nevoie mai mult ca oricând de înţelepciune şi determinare în acţiunile noastre, dar şi de încrederea cetăţenilor în instituţiile statului”, a subliniat şeful Executivului.

Sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.