Centrul Infotrafic anunţă, marţi dimineaţă, că ninge în mai multe zone din ţară, iar drumarii intervin pentru curăţarea carosabilului. Nu s-au impus restricţii de trafic, dar se recomandă prudenţă, transmite Agerpres.
Sursa citată a precizat că, pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti se circulă preponderent pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună, temperaturi negative şi valori normale de trafic.
”Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să ia în considerare că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să-şi asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale şi să folosească luminile de ceaţă dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen.
Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă”, au mai transmis poliţiştii.
Potrivit meteorologilor, în perioada 28 martie, ora 10.00 – 30 martie, ora 09.00, vremea va fi rece pentru această dată în toată ţara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative, astfel încât se vor încadra în general între -10 şi 0 grade şi se va produce brumă sau îngheţ la sol.
Sursa: g4media.ro