Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași atenționează publicul larg cu privire la interdicția incendierilor de vegetație sau a deșeurilor de orice fel, precum și asupra riscurilor asociate acestor practici!
Este sezonul lucrărilor agricole de primăvară dar şi a curăţeniei generale şi încă sunt cetăţeni care au obiceiul de a da foc miriştilor pentru curăţarea terenului, de a incendia deşeurile vegetale sau de alte tipuri! Trebuie să se renunţe la astfel de practici, ele contravin legislaţiei de mediu în vigoare şi îi pot costa scump pe făptuitori!
Astfel, conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecţia mediului cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice sau juridice au obligaţia de a proteja mediului, scop în care „nu ard miriştile, turbăriile, litiera pădurii, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă”.
Nerespectarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie, conform aceluiaşi act normativ, contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice.
Dacă incendierea se produce într-o arie protejată şi este de natură să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană, animală sau vegetală, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, conform OUG 92/2021 privind gestiunea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, incendierea oricărui tip de deşeu/substanţă sau obiect este interzisă, fapta constituind infracţiune şi putând fi sancţionată cu inchisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, atunci când cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanelor nu poate fi neglijată:
Facem apel la responsabilitate! Stop incendiilor de vegetaţie şi deşeuri!
Incendierile miriştilor, a vegetaţiei ierboase, a deşeurilor de orice fel nu doar că sunt ilegale, dar pot pune în pericol viaţa noastră şi a celor dragi, bunurile materiale, pot polua aerul, distruge solul şi afecta biodiversitatea!