Judecătorii nu au mai găsit MITA! Curtea Supremă dă DNA 5 zile să explice mai bine acuzațiile aduse în ”dosarul TABLA”

0
204

Judecătorul de cameră preliminară al ICCJ care a analizat excepțiile celor judecați în dosarul de mare corupție al fostului ministru Costel Alexe, actual președinte al CJ Iași, a stabilit admiterea unora dintre acestea și restituirea dosarului la DNA pentru completarea rechizitoriului cu detalii ce țin de starea de fapt din dosar dar și de acuzațiile formulate.

Decizia de marți nu este definitivă și poate fi contestată de către anchetatorii anticorupție.

Constată neregularitatea rechizitoriului nr. (…) din data de 16 iunie 2022, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secțția de combatere a corupției, în privința descrierii faptelor şi a încadrării juridice cu referire la:

– infracțiunea de luare de mită, reținută în sarcina inculpatului Alexe Costel, în sensul de a se indica în concret actul în legătură cu îndeplinirea căruia ar fi existat presupusa pretindere, raportat la atribuțiile de serviciu ale acestuia;

– participația penală sub forma instigării la infracțiunea de delapidare reținută în sarcina inculpatului Alexe Costel, în sensul descrierii acțiunii de determinare a autorului la comiterea faptei, dar şi a persoanelor presupus instigate, respectiv reprezentanții SC Liberty Galaţi SA”, au arătat judecătorii.

În iunie anul trecut, fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și instigare la delapidare. Actualul președinte al Consiliului Județean Iași este acuzat de procurori că ar fi primit șpagă 22 de tone de tablă în valoare de aproape 100.000 lei de la fostul director al combinatului Liberty Galaţi, Bogdan Grecu.

În schimb, fostul ministru ar fi deblocat alocarea de către Comisia Europeană a peste 5 milioane de certificate de carbon către combinatul siderurgic Galaţi. Certificatele ar putea valora până la 180 de milioane de euro, pe piaţa de carbon europeană.

În plus, potrivit DNA, Grecu i-ar fi dat mită lui Alexe şi ca să închidă ochii privind poluarea generată de halda de zgură care aparţine combinatului siderurgic.

Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE”, afirma DNA într-un comunicat de presă.

Dosarul „Tabla” al președintelui CJ Iași Costel ALEXE restituit la DNA! Judecătorii vor detalii suplimentare privind unele dintre acuzații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.