Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este în mod semnificativ şi Ziua comemorării Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989.
Liga Studenților (LS IAȘI) și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – Filiala Iași au organizat joi, 9 martie, cu ocazia Zilei foștilor deținuți politici anticomuniști, comemorarea anuală la monumentul închinat acestora de la Biserica Metocul Maicilor Iași.
Prin Legea 247/2011, Ziua foștilor deținuți politici anticomuniști a fost stabilită pe data de 9 martie, fapt ce amintește de martiriul Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. Asemenea ostașilor din acele vremuri, elitele secolului al XX-lea au suferit chinuri de neînchipuit în temnițele comuniste, chiar și simplul motiv de a-și fi manifestat dezacordul cu privire la atitudinile totalitare ale regimului.
Literatura memorialistică lăsată de cei ce au trecut prin aceste închisori stă mărturie pentru rezistența morală și credința celor care au refuzat orice compromis cu regimul comunist.
Suntem datori neamului să nu îi uităm pe cei care au luptat pentru libertatea noastră și pentru valorile autentice românești și să luptăm pentru a nu mai ajunge vreodată într-un asemenea punct în care demnitatea umană să fie călcată în picioare.
Evenimentul a început la ora 12:00 cu slujba de pomenire, săvârșită de pr. protopop Florin Călugăru, ca reprezentant al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul pr. paroh Doru-Mihai Barna, după care a urmat depunerea de coroane și flori la monument.
La eveniment au participat foști deținuți politici ce au supraviețuit chinurilor închisorilor comuniste sau deportărilor în URSS, dar și reprezentanți ai autorităților.
Consilierul județean Cătălin Timofiuc a răspuns pozitiv invitației de a participa la acest eveniment.
Redăm mai jos declarația consilierului județean:
”Mă bucur că am putut participa în acest an la evenimentul organizat de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – Filiala Iași și Liga Studenţilor – LS IAŞI.
Evenimentul a avut loc la monumentul închinat Deținuților Politici Anticomuniști de la Biserica Metocul Maicilor, Iași.
A început cu slujba de pomenire, săvârșită de pr. protopop Florin Călugăru, ca reprezentant al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul pr. paroh Doru-Mihai Barna, după care a urmat depunerea de coroane și flori la monument.
Dumnezeu să-i aibă în paza Sa pe cei care au ținut vii flacăra libertății și demnitatea poporului român – sunt adevărați eroi ai neamului românesc!” , a declarat Cătălin TIMOFCIUC.