Nicolae Ciucă a intrat în atenția tuturor, după ce a apărut cu noul său consilier. Dacă toată lumea s-ar fi așteptat să fie o persoană, ei bine, realitatea este alta.
Premierul s-a reprofilat înspre inteligența artificială, iar Ion este un robot care va gestiona activitatea sa.
”Avem o surpriză care nu aparține Guvernului ci aparține unor români care au avut o inițiativă de apreciat. Guvernul României marchează o premieră la nivel național și internațional, pentru că avem primul consilier digital. Numele lui este Ion. Este transpunerea în oglindă al sintagmei NOI.
Este un consilier onorific și apreciez că rolul lui este să ne ajute să îi ajutăm mai bine pe români informând Guvernul despre problemele pe care le au românii în viața de zi cu zi.
Ion folosește inteligența artificială pentru a capta părerile, doleanțele, problemele românilor, colectând informațiile care circulă în spațiul public. Este un demers al specialiștilor de top din România, este un proiect românesc 100%. Acest demers nu va face nimic altceva decât să îi ajute pe români să fie auziți mai bine și în fiecare zi (…) Practic, eforturile depuse de cercetători, de profesori este să pună în practică și să dea sens inteligenței artificiale, pentru că un om nu poate să îi asculte și să îi reprezinte pe toți românii.”, a spus Nicolae Ciucă.