Suntem unele dintre puținele popoare care serbează tradiția mărțișorului, iar meșteșugul este una dintre îndeletnicirile noastre cele mai de preț, de aceea la începutul primăverii, în Palas, se întâlnesc mai mulți artiști și meșteri populari, care aduc cu ei primele simboluri ale anotimpului renașterii.
Târgul Mărțișor și Tradiție, Atelierul Artistului și reprezentați ai Asociației Produs de Cluj vor expune colecții de mărțișoare variate.
Începând de vineri, 24 februarie 2023, Atriumul Palas se transformă într-un „hub” al creativității, tradiției românești și meșteșugului. 35 de expozanți și meșteri populari vor participa la Târgul Mărțișor și Tradiție, unde vor expune, până pe 1 martie, de la clasicii vestitori ai primăverii, cu șnur alb și roșu, până la mărțișoare moderne, realizate prin diferite tehnici creative, cum ar fi: bijuterii, accesorii, decorațiuni tematice, obiecte personalizate. Pe lângă mărțișoare, la Târgul Mărțișor și Tradiție se vor regăsi și tablouri, produse din lavandă, pălării, costume populare și măști de lut.
Vor fi prezenți și reprezentanți ai Asociației Produs în Cluj, care, așa cum i-au obișnuit pe ieșeni, aduc cu ei o varietate de produse: costume populare, cosmetice naturale, bijuterii lucrate manual, produse din lavandă și bunătăți preparate în casă.
De sâmbătă, 25 februarie, 10 artizani locali, de la Atelierul Artistului, se vor alătura „hub-ului” din Atrium, în zona Zara. Alina Avram confecționează bijuterii, obiecte din ceramică, ceasuri, tablouri, Ilinca Rotaru sculptează bijuterii în lemn, Olivia Alexandriuc pictează elemente naturale pe piele, ce pot fi purtate ca broșe sau coliere, Denisa și Marcel Pușcașu creează daruri unice, făurite din piele lemn și hârtie, Irina Secrieriu vine cu texturi organice, bijuterii din natură, structuri vegetale și elemente naturale imprimate pe suprafața metalului.
Tot la Atelierul Artistului îi găsim și pe Otilia Iutiș, cu bijuterii pictate manual sau decorate cu rotițe de ceas, Ionela Drânceanu, care coase piese vestimentare unicat, dar creează și accesorii din lână, Aștefanei Georgeta ce meșteșugărește mărțișoare brodate, broșe din fetru, dar și piese decorative, Iuliana Asoltanei care confecționează accesorii, iar Alexandra Petcu toarnă lumânări parfumate. Până pe 7 martie, îi găsiți pe artiștii ieșeni în Atriumul Palas.
Vino să te bucuri de primii vestitori ai primăverii, la Palas!