Mega-operațiune PÎCCJ-IGPR: Zeci de percheziții la SPITALE, o primărie, firme și un ONG

0
137

UPDATE: La această oră, în vederea completării materialului probator într-o cauză complexă, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, I.P.J. Iași, I.P.J. Neamț și I.P.J. Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară (17 – D.I.C. și 7 – D.I.C.E.).

Activitățile se desfășoară în județele Brașov (3), Iași (20) și Neamț (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile persoanelor fizice (9) presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau la imobile deținute de acestea (5). De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale (1), a unor unități medicale – spitale (5) și la un O.N.G. (1).

Totodată, vor fi efectuate 8 controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

Potrivit unor surse judiciare, sunt vizate Primăria Movileni, Clădirea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași (Policlinica Mare), Secția Cardiologie Intervențională din cadrul spitalului cu același nume, doctor Dan Tesloianu și dr. Eduard Belu, din cadrul Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov, secția cardiologie.

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

”În cursul zilei de azi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul PÎCCJ – SUPC, polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, Iași, Neamț și Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Brașov, Iași și Neamț, la sediile sociale ale unor firme specializate în distribuirea de aparatură medicală, la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau imobile deținute de aceștia.

De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale, la sediile unor unități medicale – spitale și la sediul unei organizații non-guvernamentale.

Din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că unele cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale, care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea și chiar viața unor persoane, pacienți ai acestora.

În cauză este începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, precum și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

În documentarea activității infracționale, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, ANAF și Corpului de Control al ministrului Sănătății.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.