Un bărbat de 73 de ani, din Popești Leordeni, profesor de matematică, a fost reținut pentru agresiune sexuală, victimă fiind o fată de 14 ani, pe care o medita în particular la matematică.
Polițiștii din Ilfov s-au autosesizat și au început o anchetă, după postarea unui mesaj pe o rețea socială. Astfel, pe data de 7 mai, au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, informează Știrile Pro TV.
Vineri, poliţiştii din Popeşti Leordeni au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, care urmează să fie dus la instanță cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit datelor din anchetă, bărbatul, de 73 de ani, din Popeşti Leordeni, ar fi agresat sexual o minoră de 14 ani la orele de meditație la matematică.
De asemenea, din cercetări rezultă că acesta ar mai fi agresat sexual și trei tinere majore.
Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, poliţiştii din Ilfov au efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului, de unde au ridicat un laptop şi mai multe telefoane mobile. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.