FOTO: Autotren ieșit în afara părții carosabile, la Valea Putnei! Șoferul a rămas încarcerat

0
225

UPDATE: Misiunea de extragere a victimei, care avea picioarele prinse între fiarele contorsionate ale cabinei, s-a desfășurat contracronometru. Datorită intervenției susținute a echipajului de descarcerare, victima a fost extrasă la timp și predată cadrelor medicale aflate la fața locului.

Victima, conștientă și cooperantă, a fost predată echipajelor SAJ, care i-au acordat primul ajutor medical.

În această dimineață un autotren ieșit în afara părții carosabile, pe DN17, pe raza localității Vealea Putnei. Din primele informații șoferul unui autotren care a ieșit în afară părții carosabile a rămas încarcerat.

Autotrenul s-a răsturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină și exista pericolul ca șoferul, prins în interior, să intre în șoc hipotermic.

”La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare, cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.”, a transmis ISU Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.