Primăria Plugari investește în infrastructura rutieră! Primarul Paul MURSA: ”Vor fi reabilitați 12 km. de drum”

0
308
  • Drumurile ce au fost distruse în urma inundațiilor din anul 2019 în comuna Plugari vor fi reabilitate. Se pregătește o investiție în valoare de 25 milioane de lei pentru reabilitarea infrastructurii din comună.
  • Paul Mursa, primarul comunei Plugari, nu a uitat nici de promisiunea făcută comunității, iar din toamna anului 2023 se pregătește pentru implememtarea rețelei de gaz în comună.
  • Aflată la peste 60 km de municipiul Iași, comuna Plugari beneficiază de infrastructură, rețea de canalizare, apă curentă și iluminat public.

Peste 12 km de drum vor fi reabilitați în comuna Plugari

În urma inundațiilor puternice produse în anul 2019 în comuna Plugari, mai multe drumuri au fost afectate de volumul imens al precipitațiilor.

Încă din 2020 primarul comunei Plugari, Paul Mursa, a depus un proiect pentru reabilitarea drumurilor afectate la Compania Națională de Investiții. Din păcate, la acea vreme, proiectul a fost pus în așteptare.

„În urma inundațiilor din 2019, drumurile au fost distruse din cauza precipitațiilor abundente. Noi am depus încă din 2020 proiectul și studiul de fezabilitate la CNI, dar din păcate acesta a rămas blocat la vremea respectivă.

În total vor fi reabilitați în jur de 12 km de drum.

6 km vor fi reabilitați prin Anghel Saligny, cu o valoare totală de investiție de 9 milioane de lei, iar ceilalți 6 km vor fi realizați prin CNI, pentru drumuri calamitate, cu o valoare totală a proiectului de 16 milioane de lei.”, a declarat Paul Mursa, primarul comunei Plugari.

De curând, cei 7 km de drum județean ce fac legătura între localitățile Plugari și Borosoaia au fost reabilitați.

Paul Mursa precizează că în localitatea Borosoaia drumurile sunt asfaltate în proporție de 80%, există apă curentă, canalizare, iluminat public, iar școala și grădinița din localitate au fost reabilitate și se va face recepția lucrării în maxim 2 luni.

Va fi realizată o pistă pentru biciclete pe o distanță de 2 km

Necesitatea implementării proiectului privind construirea de piste pentru biciclete este susținut de gradul ridicat de dezvoltare al infrastructurii din comună.

Pista poate fi foloită ca și trotuar, iar copii se pot deplasa în siguranță pe această porțiune de dum.

Urmează să facem studiul de fezabilitate, proiectarea, și să scoatem proiectul la licitație. Valoarea proiectului este de 1.2 milioane de lei. În total vor fi realizați 2 km. de pistă pentru bicicliști.

Trebuie să identificăm exact amplasamentul pe care urmează să fie realizată pista întrucât trebuie să lege trei obiective importante de la noi din comună, dispensarul, școala și primăria.

Necesitatea implementării acestui proiect se justifică întrucât în comuna Plugari avem asfalt în proporție de 70%.

Probabil vor fi folosite mai mult ca și trotuare, copii pot merge în drum spre școală pe aceste piste pentru biciclete”, menționează Paul Mursa, primarul comunei Plugari.

În zilele ce urmează, primăria comunei Plugari va semna un contract cu o firmă de specialitate pentru întocmirea studiului de fezabilitate privind implementarea rețelei de canalizare în localitatea Plugari.

Proiectul va fi depus pentru finanțare prin PNRR până la data de 15 februarie 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.