Potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat pentru dezbatere, punctul-amendă ar putea avea două valori, una pentru oamenii activi și alta pentru pensionari. În condițiile în care valoarea punctului-amendă pentru pensionari va fi mai mică decât valoarea acestuia pentru oamenii activi, cei ieșiți la pensie vor avea parte de amenzi de circulaţie mai mici decât angajații, scrie avocatnet.ro, citat de B1.ro.
Iniţiativa legislativă urmărește schimbarea modului în care se calculează valoarea punctului-amendă. Pentru a se aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului, de semnătura președintelui țării și de publicarea în Monitorul Oficial.
În cazul în care proiectul se va transforma în lege, valoarea punctului-amendă ar urma să se calculeze în funcție de categoria din care face parte contravenientul. Mai exact, vor exista două valori ale punctului-amendă, una pentru oamenii activi (angajați) și una pentru cei retrași din activitate (pensionari).
Concret, proiectul de act normativ propune ca valoarea punctului-amendă pentru angajați să fie 10% din salariului minim brut pe economie, iar valoarea punctului-amendă pentru pensionari să fie 10% din punctul de pensie.
În contextul în care valoarea salariului minim brut pe economie a crescut de la începutul anului la 1.900 de lei, valoarea punctului-amendă pentru angajați ar putea fi de 190 de lei și dacă ținem cont de valoarea punctului de pensie din acest moment (1.000 de lei), valoarea punctului-amendă pentru pensionari ar putea avea valoarea de 100 de lei.
În prezent, punctul-amendă are o valoare de 145 de lei, iar legea nu face nicio diferenţă între pensionari şi angajaţi.