Vremea de Crăciun și Revelion: va ninge la munte după 23 decembrie

0
206

Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (19 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023) va fi, în general, peste cel climatologic normal în majoritatea regiunilor, în timp ce precipitaţiile vor fi puţine, sporadice şi pe arii restrânse, inclusiv în perioada Crăciunului, cu preponderenţă în zona montană, reiese din estimările de specialitate, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Ninsorile vor apărea de regulă după 23, 24 decembrie.

În Moldova, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei în prima zi a intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime de 3 – 4 grade, după care vor fi în creştere şi vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu cea mai ridicată medie a maximelor pe 24 şi 25 decembrie, de 10 – 12 grade.

Ulterior, spre finalul intervalului, acestea vor fi în scădere şi se vor apropia de cele normale pentru această dată.

Temperaturile minime vor oscila, de la valori apropiate de cele specifice în primele două nopţi, cu medii între -6 şi -4 grade, la valori peste cele normale, îndeosebi în nopţile de 25 – 26 decembrie, când mediile minimelor vor fi de două până la patru grade, urmând ca, spre sfârşitul intervalului, minimele să scadă uşor şi treptat până în jurul normelor specifice perioadei. După data de 23 decembrie, trecător vor fi posibile precipitaţii slabe, pe spaţii mici.

La munte, prima zi din interval va fi caracterizată de o vreme mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, cu o medie a maximelor între -6 şi -2 grade, respectiv o medie a minimelor ce poate ajunge şi la -10 grade. Ulterior, valorile termice vor caracteriza, în general, o vreme mai caldă decât normalul perioadei, cu cele mai ridicate valori diurne în jurul datei de 21 decembrie, când vor fi medii ale maximelor de 7 – 9 grade.

Cele mai ridicate valori nocturne se vor înregistra în apropierea zilei de 25 decembrie, când mediile minimelor vor ajunge la zero grade. Spre sfârşitul intervalului, valorile termice vor marca o scădere uşoară, mediile maximelor urmând a se situa, în ultimele trei zile, la -1 grad, în timp ce mediile minimelor se vor stabiliza la -6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai ridicată după data de 23 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.