UPDATE: Avocatul primarului Mihai CHIRICA a ajuns la sediul DIICOT: ”Deocamdată e oaspete la Poliţie”

0
237

UPDATE: Zămosteanu a fost lăsat să plece liber de la audierile DIICOT.

UPDATE: Mihai Chirica și Gabriel Vasile Harabagiu au ajuns la sediul DIICOT. Aceștia au intrat în incinta sediului DIICOT prin curtea din spate.

Daniel ATASIEI, avocatul primarului Mihai Chirica a ajuns la sediul DIICOT.

Potrivit avocatului, primarul se află la Poliție și este așteptat în orice moment la sediul DIICOT.

„Deocamdată e oaspete la Poliţie. Eu ca avocat am dreptul să particip la actele de urmărire penală care se efectuează acum şi o să merg să văd ce se întâmplă în momentul de faţă.

Nu am alte date decât cele pe care vi le-am comunicat anterior. Am stat până la ora asta la birou şi am aşteptat să ne cheme la Parchet.

Legea spune că în baza unui mandat de aducere poţi fi ţinut la dispoziţia organelor judiciare maxim 8 ore. Dacă audierea începe înaintea celor 8 ore, se poate prelungi cât e necesar. De asemenea, se pleacă acasă dacă nu este o altă măsură care să împiedice plecarea.

Cu siguranţă, ca oaspete al Poliţiei aşteaptă să fie chemat aici pentru a fi audiat. Momentul în care se va întâmpla acest lucru, nu ştiu, sigur depinde de ce se întâmplă în interior în acest moment, cât durează audierile deja în curs. Probabil unii dau declaraţii, alţii nu dau şi înţeleg că sunt multe persoane chemate, probabil că domnul primar va fi chemat pe la sfârşit”, a declarat avocatul.

 

Avocatul Daniel ATASIEI: ”Primarul Mihai CHIRICA are calitatea de suspect”

 

Afacerea Veranda, în vizorul DIICOT! Șapte persoane sunt duse la audieri. Primarul CHIRICA și-a chemat avocații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.