Mobilizare impresionantă a ieșenilor în cadrul campaniei „Avem același sânge”

0
221

Peste 200 de persoane au răspuns apelului la solidaritate cu pacienții în stare gravă din spitale, în cadrul Campaniei „Avem același sânge”, inițiată de Digi24, în parteneriat cu Consiliul Județean Iași, Centrul de Transfuzii Iași și Primăria Iași.

Numărul celor care s-au prezentat pentru donare a depășit capacitatea Centrului de Transfuzii, astfel că au putut să doneze, în final, doar 108 dintre cei care s-au înscris. Campania a început de Ziua Națională a României, la Iași și în alte două orașe din țară, dar, potrivit inițiatorilor, va continua pe durata întregului an și va fi extinsă la nivel național.

„În zi de sărbătoare, ieșenii au făcut coadă la Centrul de Transfuzii și le mulțumesc în numele comunității pentru binele pe care l-au făcut. Privind spre viitor, trebuie să facem și educație civică. pentru că, dincolo de motivația materială oferită de Ministerul Sănătății sau de autoritățile locale, oamenii trebuie să conștientizeze că la o donare de sânge pot să salveze trei vieți, iar aceasta este o satisfacție mult mai mare.

Donând sânge cu regularitate vom putea asigura rezervele de care spitalele au atât de multă nevoie, pentru a nu fi mereu în situație de criză. Să ne gândim că putem ajuta la salvarea vieții părintelui, prietenului sau copilului cuiva, dar că și noi vom putea primi ajutor, la rândul nostru, dacă va fi necesar.

Facem propriile noastre campanii de donare de sânge la Consiliul Județean, dar vom continua să le susținem pe toate cele care au acest scop, pentru că nu există nimic mai nobil decât să îți poți ajuta semenii. Campania „Avem același sânge” ne-a demonstrat, încă o dată, că, atunci când suntem uniți, avem puterea să schimbăm lucrurile în bine”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.