Soprana Aurelia FLORIAN urcă ASTĂZI pe scena Operei Naționale din IAȘI

0
301

Soprana Aurelia Florian urcă pentru prima dată pe scena lirică ieșeană, în rolul ?????? ????? din spectacolul aniversar ????? ?? ??????? ??????? , care va avea loc joi, 3 noiembrie, de la ora 18:30.

Apreciată pentru „timbrul său liric întunecat și plin” de către critica contemporană, Aurelia Florian și-a făcut debutul pe scena internațională în anul 2006, iar din anul 2011 este o apariție frecventă pe scena teatrelor lirice din întreaga lume.

Renumita soprană și-a făcut debutul în rolul care a consacrat-o, Violetta Valéry, la Massa Marittima. Violeta Valéry devine rapid rolul ei de semnătură („soprana româncă, Aurelia Florian, a vrăjit publicul cu interpretarea ei [Violetta Vallery]…”) și îi asigură succesul pe unele dintre cele mai importante scene internaționale, precum: Bayerische Staatsoper, Opera Zürich (sub conducerea maestrului Marco Armiliato), Deutsch Oper Berlin, Israeli Opera Tel Aviv, Den Norske Opera Oslo, Portland Opera, dar și în România la Opera Națională București și Opera Brașov.

Pe parcursul carierei sale, celebra solistă adaugă mai multe roluri importante în repertoriul său: Suor Angelica (Il Trittico), Norina (Don Pasquale la Opera Națională București), Euridice (Orfeo ed Euridice la Grand Theatre Warsaw), Gemma (Gemma di Vergy la Opera Națională București în premieră absolută în România), Parisina (Parisina d’Este la Opera Națională București în premieră absolută în România), Desedemona (Otello la Teatro Regio di Parma), Magda de Civry (La Rondine la Israeli Opera Tel Aviv, Deutsch Oper Berlin și Oper Graz), Donna Anna (Don Giovanni la Deutsch Oper Berlin), Margúerite (Faust la Israeli Opera Tel Aviv), Leonora (Il Trovatore la Aalto Theater Essen și Oper Köln), Nedda (I Paggliaci la Oper Graz), Amelia (Simon Boccanegra la Israeli Opera Tel Aviv), Elisabeta di Volais (Don Carlo la Oper Graz), Roksane (Krol Roger la Oper Graz), Leonora (La Forza del Destino la Oper Graz), și Tosca (Opera Națională Cluj-Napoca, Opera Brașov și Tiroler Landestheater).

Muzicalitatea și timbrul special, i-au adus Aureliei Florian mai multe premii semnificative: Marele Premiu Darclée la Concursul Hariclea Darclée (Brăila, România), Marele Premiu, Premiul Juriului, Premiul publicului și 3 burse de studiu la Concursul Spiros Argiris (Sarzana Opera Festival, Italia), culminând în 2020 cu Austrian Music Theater Award pentru interpretarea rolului Roksane, din opera lui Karol Szymanowski, Krol Roger.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.