Compania IULIUS se apropie de finalizarea lucrărilor de construcție pentru Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri ca suprafață din țară, de 60.000 mp. Proiectul dezvoltat în Iași a atins un grad de ocupare de 100%, înainte de darea în folosință, care va avea loc în primul trimestru din 2023.
Printre chiriașii noului hub de birouri se numără nume ce activează în domeniul tehnologiei, IT, automotive, dar și compania Microsoft.
Amenajarea complexului este sustenabilă, vine ca o extensie a ansamblului mixed-use Palas și va susține dezvoltarea zonei centrale a Iașului la un nivel comparabil cu cel al marilor orașe din lume, ca atractivitate urbanistică și de business.
Cea mai nouă clădire de birouri din Iași, ce are o suprafață de 60.000 mp – Palas Campus – este închiriată 100% și va fi inaugurată în primul trimestru din 2023. Printre companiile care vor ocupa spații în Palas Campus se numără și Microsoft, care, în prezent, își desfășoară activitatea într-un spațiu din clădirea United Business Center 3, parte a ansamblului multifuncțional Palas Iași.
Birourile Microsoft vor ocupa o suprafață de aproximativ 3.300 de mp, iar angajații vor beneficia, de asemenea, de o grădină privată de 800 mp. Amenajată la etajul 4, grădina oferă vedere panoramică spre Palatul Culturii și zona centrală a orașului.
„După o perioadă în care am lucrat cu toții de la distanță, tot mai multe companii au implementat modelul de lucru hibrid. La Microsoft, considerăm că, în acest mediu, rolul biroului s-a schimbat, spațiile fizice trebuie să fie acum adaptabile și să satisfacă nevoi diferite – de la zone confortabile, mai puțin formale, unde colegii se pot întâlni și discuta, până la spații care pot găzdui întâlniri de lucru sau unde angajații pot lucra individual.
Ne dorim ca angajații noștri să se bucure de flexibilitate atât în ceea ce privește programul de lucru, cât și prin asigurarea unui cadru propice dezvoltării profesionale și personale. Așadar, pentru noi este important să creăm un mediu de lucru în care oamenii să se simtă inspirați, încurajați să inoveze și să colaboreze între ei, urmărindu-și în același timp pasiunile și împlinindu-și obiectivele individuale.
Facilitățile disponibile în Palas Campus ne oferă posibilitatea de a oferi un astfel de cadru în care angajații pot lucra și se pot relaxa deopotrivă, fără să le fie afectată productivitatea și capacitatea de inovare. Sperăm că această schimbare va aduce, astfel, un plus în activitatea întregii noastre echipe de la Iași”, declară Adina Vidroiu, director HR – Microsoft România, Grecia, Cipru și Malta.
Suprafața de birouri din centrul Iașului ajunge la peste 130.000 mp
Palas Campus este o investiție ce depășește 120 de milioane de euro. Imobilul desfășurat pe orizontală are șase corpuri, conectate atât la parter, cât și la primele trei etaje, iar două niveluri subterane sunt alocate unei parcări cu o capacitate de aproximativ 625 de locuri. Pe lângă birourile clasa A, Palas Campus va include spații de tip coworking în aer liber, un concept nou de food market, cu restaurante, cafenele și terase, un hub medical, o zonă de servicii care să faciliteze promovarea producătorilor locali, dar și spații pentru dușuri și vestiare, precum și locuri de parcare a bicicletelor.
Un alt avantaj al amplasamentului este reprezentat de vecinătatea cu ansamblul mixed-use Palas, ce oferă nenumărate facilități de shopping, food, petrecere a timpului liber și unde, în ultimii 10 ani, s-a format și un puternic centru de business.
Astfel, rețeaua office în Iași a grupului IULIUS ajunge la peste 130.000 mp, Palas Campus completând comunitatea United Business Center, care cuprinde 7 clădiri de birouri premium, cu o suprafață de 75.600 mp, ce găzduiesc 50 de companii și unde lucrează 10.000 de angajați.
Palas Campus este un proiect sustenabil încă din faza de proiect, singurul care se află în proces de dublă certificare green – EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) al International Finance Corporation (IFC) și LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) al US Green Building Council. De altfel, proiectul a atras și primul credit verde acordat unei companii românești, de la IFC, parte a Băncii Mondiale.