Profi retrage de la vânzare un sortiment de spanaca la pungă, după ce a fost detectat virusul hepatitei A, informează ANSVSA.
Totodată, Metro retrage morcovi baby din cauza depășirii pesticidelor.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), furnizorul Valencia Trading Office SL a început retragerea de la vânzare și clienți a unui sortiment de morcovi baby, de 200 de grame, din cauza depășirii limitei de reziduu pesticid ‐ Oxamil.
Este vorba despre lotul 4005 / 4102 / 4202 / 4205. Clienţii care au cumpărat acest produs sunt rugați să nu îl consume și să îl returneze în magazinele Metro până pe 21 noiembrie. De asemenea, ANSVSA anunță și retragerea din magazinele Profi a unui lot de spanac în pungă de 500 de grame.