Muzeul Literaturii Române Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, a inaugurat ieri, 20 octombrie, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură şi Traducere, Pasajul „Emil Brumaru” (str. Cuza Vodă nr. 8-10).
Timp de aproape jumătate de secol, poetul a locuit în așa-numitul bloc „Plomba” (strada Cuza Vodă nr. 6), iar în drumurile sale cotidiene, spre librării, redacții ale editurilor și ale revistelor literare, trecea prin acest pasaj.
”Comunitatea ieșeană onorează și în acest fel memoria celui care a fost o personalitate inconfundabilă în galeria scriitorilor români contemporani și o legendă a orașului nostru prin picturi semnate de artistul stradal HarceaPacea.
Ne dorim ca și aceste picturi murale să devină un punct important pe harta turistico-literară a Iașului!”, a declarat Mihai CHIRICA.