Sărbătoarea Florilor FloralIS revine la IAȘI în perioada 21 – 23 octombrie 2022

0
496

În perioada 21 – 23 octombrie 2022 Iașul va deveni, din nou, locul de întâlnire și de expunere al „meșterilor florali” din zona Moldovei.

Timp de trei zile, pe porțiunea pietonală a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt vor lucra împreună designeri, peisagiști, floriști, firme şi comercianţi al căror scop va fi de a evidenţia frumuseţea florilor în cadrul ediției de toamnă a FloralIS – Sărbătoarea Florilor.

La manifestarea organizată de Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Servicii Publice Iași SA vor participa producători și comercianți din Iași și județele limitrofe, care vor prezenta și comercializa flori naturale tăiate și în ghiveci, plante ornamentale, aranjamente florale, bulbi, semințe, răsaduri etc.

La această ediție vor fi expuse soiuri variate de crizanteme, tufănele sau dumitrițe cultivate în sere, solarii și grădini. De asemenea, vor fi prezentate și colecţii de varză ornamentală, ardei și dovleci decorativi.

Relații suplimentare se pot obține de la Biroul Evenimente Publice al Primăriei Municipiului Iași, telefon / fax: 0232.217.216, telefon: 0232.267.691, e-mail: evenimente.iasi@primaria-iasi.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.