Alexandru MURARU: ”Avem datoria să protejăm învățământul SUPERIOR în fața crizei energetice”

0
157

Alexandandru MURARU: Am depus un amendament pentru plafonarea prețului la energie în cazul instituțiilor de învățământ superior, universităților publice și private acreditare

Am depus, împreună cu colegul meu deputat Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, un nou amendament la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, prin care solicităm plafonarea prețului energiei electrice pentru instituțiile de învățământ superior, universitățile publice și private acreditare.

Astfel, prin amendamentul nostru, se clarifică aplicarea prețului final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru instituțiile menționate.

Partidul Naţional Liberal are misiunea de a sprijini învățământul în toate etapele sale. Dincolo de argumentul că universitățile, prin dotările ample de care dispun, sunt mari consumatoare de energie, trebuie să ne asigurăm că actul de educație nu va fi pus sub semnul incertitudinii.

Educația este fundația pe care se construiește viitorul țării noastre, iar prin educație ne construim viața fiecăruia dintre noi. Școlile formează caractere iar apoi universitățile formează modele pentru societatea noastră, de aceea este firesc să protejăm și învățământul superior. Am toată convingerea că amendamentul nostru va fi susținut de întregul grup al deputaților Partidului Național Liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.