Primarul Mihai Chirica a semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a străzii Timpului din zona Moara de Vânt.
Lucrările vor fi executate începând de miercuri, 5 octombrie, de asocierea SC Alpenside SRL – SC Concret Drum SRL, în cadrul unui contract în valoare totală de 17.488.376,04 lei, fără TVA (20.811.167,49 lei, cu TVA), care a vizat modernizarea unui pachet de străzi importante: strada Viticultori, strada I. I. Mironescu, strada Luca Arbore, strada Roşcani, strada Ţicăul de Jos, strada Șt. O. Iosif şi strada Dochia, acestora alăturându-li-se şi supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu.
Contractul a presupus realizarea de lucrări pe o lungime totală de străzi de 6.982 de metri.