Fie că ești un pasionat de istorie și te afli în căutarea unor fragmente de trecut pe care le adaugi la colecția ta ori un fan înfocat al mașinilor, în special al ultimelor modele electrice, la Palas ai parte de un caleidoscop de experiențe pe gustul tău! Caravana Casa Auto revine cu cele mai noi modele, iar Târgul de Artă și Antichități ne transpune în zilele boeme ale trecutului.
Parcul Palas va găzdui în acest weekend Festivalul cu Umbrele, ajuns la ediția a VI-a, care este dedicat pacienților cu boala Parkinson. Festivalul susține un proiect în premieră națională – „Tangoterapia și rolul său în recuperarea pacienților cu boala Parkinson”, prin intermediul căruia se oferă ședințe gratuite de tangoterapie pacienților cu această problemă medicală.
Sâmbătă și duminică, 24 – 25 septembrie 2022, în parcul Palas vor avea loc ateliere de creație și dezvoltare personală, teatru, dans, spectacol de muzică live, târgul Happydichiseala, dedicat tinerilor artiști, dar și concursuri inedite de lectură, poezie și pictură.
Sâmbătă, tot în parcul Palas, în zona patinoarului, va avea loc și Caravana Casa Auto, unde vor fi expuse mai multe modele din gama Mercedes-EQ. Pasionații de mașini se pot bucura de experiența unică la volanul unei mașini 100% electrice până pe 6 octombrie 2022.
Atriumul Palas va fi din nou un „portal” către trecut. Târgul de Artă și Antichități îi așteaptă pe colecționarii de amintiri în perioada 23 – 25 septembrie, cu piese de numismatică, statuete și sculpturi decorative, mobilier mic, bijuterii și multe alte obiecte atinse frumos de trecerea timpului.
Fire boemă, pragmatică sau artistică, vino la Palas și petrece timp de calitate împreună cu cei dragi ție!