Premieră în Romania! Mașinile NEPOLUANTE vor avea numere VERZI

0
221

Mașinile cu emisii zero vor primi numere verzi, după ce ordinul comun care reglementează acordarea a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunțat Ministerul Mediului.

Conform Ordinului comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, al ministrului Afacerilor Interne şi al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şiIinfrastructurii, numerele de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2 (mașini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen).

Numere de înmatriculare dedicate mașinilor nepoluante vor funcționa ca un pașaport verde pentru acest tip de autovehicule.

Prin identificarea clară și vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilități celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe și impozite, autoritățile locale, în special cele din marile aglomerări urbane, vor avea un instrument de lucru foarte util”, a precizat ministrul Tánczos Barna.

Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.