Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite, joi seara, într-un accident rutier petrecut în staţiunea Mamaia, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp.
Tragedia a avut loc chiar înainte de miezul nopţii. Potrivit martorilor, şoferul pornise într-o cursă nebună pe Bulevardul Mamaia, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, iar autoturismul scăpat de sub control s-a izbit violent de un stâlp de pe marginea şoselei. Impactul a fost devastator.
„Şoferul autoturismului, un bărbat de aproximativ 21 de ani, a rămas încarcerat în urma accidentului, acesta fiind extras de către echipele de intervenţie şi preluat de către echipajele medicale. Şoferul este inconştient, în stop cardio-respirator, i se aplică protocolul de resuscitare”, a declaratRăzvan Parconie – ISU Dobrogea, la scurt timp după accident.
În ciuda eforturilor medicilor, care s-au chinuit să-l resusciteze pe şofer zeci de minute, tânărul de 21 de ani a decedat sub privirile neputincioase ale mamei şi fratelui său, ajunşi la locul tragediei la puţin timp după incident, potrivit observatornews.ro. Tinerii s-ar fi urcat în maşină din parcarea parcului acvatic din staţiune, un loc cunoscut de localnici drept zonă de drifturi şi întreceri ilegale.
Ceilalţi pasageri, doi băieţi şi o fată, au suferit şi ei multiple traumatisme în urma teribilului accident. Au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa.