Ziua MEDIULUI va fi sărbătorită la Iași! Vezi ce evenimente vor fi ORGANIZATE

0
253

Primăria Municipiului Iași, împreună cu Salubris SA, Agenția pentru Protecția Mediului, Asociația Eco-Arena Iași, instituții de învățământ și voluntari, vor organiza mai multe evenimente cu ocazia Zilei Mediului (5 iunie).

Campania este intitulată „Restaurarea ecosistemelor! Economia circulară și managementul deșeurilor” și constă într-o serie de acțiuni complexe de instruire și conștientizare a populației privind managementul deșeurilor și protecția mediului derulate în ultima perioadă de Societatea Salubris SA.

Programul manifestărilor:
• 2 mai – 6 iunie – Acțiune în colaborare/ parteneriat cu Eco-Arena și EcoPositive încheiată cu o tombolă pentru oferirea premiilor pentru participanți (6 iunie, ora 12.00).
• Luni, 9 mai – Acțiune în colaborare/ parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Iași și Primăria Municipiului Iași. Se va organiza un atelier (fizic sau online) de informare asupra colectării separate a deșeurilor.
• Marți, 31 mai – Acțiune în colaborare/ parteneriat cu Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” Iași.
• 1 și 4 iunie – „Porți deschise la CMCI”, eveniment cu înscriere prealabilă de grupuri de elevi sau studenți.
• Joi, 2 iunie – Acțiune în colaborare/ parteneriat cu Grădinița „Cuvioasa Parascheva” Iași – cu prezentări și jocuri: circa 250 copii și 20 cadre didactice. Asigurarea pentru fiecare preșcolar a următoarelor: diplome de participare, stegulețe si baloane și premii surpriză (șepcuțe, creioane, mini-jucării).
• Vineri, 3 iunie – Acțiune în colaborare/ parteneriat cu Școala Gimnazială „George Călinescu” Iași și Școala Primară „Mihail Kogălniceanu” Iași.
• Duminică, 5 iunie – Acțiune principală „Conștientizarea populației privind colectarea separată” în cadrul căreia vor avea loc: informarea cetățenilor asupra importanței colectării separate a deșeurilor și premierea instant a acestora cu materiale promoționale (baloane, stegulețe, pliante info), acțiune în colaborare/ parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și prezentare de echipamente – Palatul Culturii, acțiune în colaborare cu Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” Iași, Școala Gimnazială „Mihail Kolgâlniceanu Iași, Grădinița cu Program Prelungit „Cuvioasa Parascheva” Iași, Școala Gimnazială „George Călinescu” Iași, acțiune de premiere și surprize pentru participanți (fructe, dulciuri și suc (doză, pet și carton), baloane, minipubele cu flori, diplome, cadouri), acțiune în colaborare/ parteneriat cu ECO-ARENA și studenți voluntari și inițierea de concursuri pe tema colectării separate a ambalajelor și a protecției mediului.

„Vrem ca Ziua Mediului să fie o zi dedicată aproape în exclusivitate educației. Vom avea un șir de evenimente ce se vor desfășura pe bulevardul Ștefan cel Mare, axa Piața Unirii – Palatul Culturii. Titularul de activitate este Salubris SA alături de Servicii Publice Iași. Toate societățile comerciale din subordine au primit dispoziție să prezinte până la sfârșitul anului proiecte de eficiență energetică.

Avem un depozit foarte mare de lemn extras de pe raza Municipiului Iași (lemn uscat, prăbușit și alte categorii de materiale vegetale) și ne dorim achiziționarea unei centrale care să utilizeze combustibil lemnos cu care noi vom produce energie electrică și termică.

Astfel încercăm să intervenim în mod activ pentru binele mediului înconjurător prin reducerea amprentei de carbon”, a declarat primarul Mihai Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.