Plenul Consiliului Județean a aprobat astăzi, în ședință ordinară, indicatorii tehnico – economici pentru ‘’Construirea si Dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară laşi’’. Viitorul spital va fi construit pe un teren de 12 hectare în comuna Miroslava și va avea 500 de paturi, din care 450 la spitalizare continuă şi 50 la spitalizare de zi.
“Realizarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară este o prioritate majoră pentru actuala conducere a Consiliului Judeţean şi am reuşit ca în mai puţin de un an să avem gata studiul de fezabilitate. Potrivit proiectului, spitalul va fi structurat în mai multe sectoare, iar acest lucru ne va permite ca pentru fiecare dintre ele să putem accesa independent finanţare. Institutul va avea un centru de cercetare, heliport, hotel pentru vizitatori, hotel pentru personalul medical, clădiri tehnice, grădiniţă şi parcări subterane şi supraterane, amenajări exterioare. Durata totală de realizare a investiţiei este de 48 luni, iar costurile totale au fost estimate la 330 de milioane de euro, fără TVA”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
Consilierii județeni au votat astăzi și documentaţia de avizare a lucrărilor şi indicatorii tehnico-ecnomici pentru Consolidarea Corpului C1 de la Spitalul de Pneumoftiziologie. Clădirea dată în folosinţă în 1974 va fi recompartimentată şi adaptată normelor de securitate la incendiu, urmând să fie dotată şi cu instalaţii moderne şi eficiente energetic. A fost aprobată, de asemenea, darea în admnistrarea Institutului Regional de Oncologie a unui teren și a unui imobil aflate pe strada Codrescu 6, unde va fi extins Centrul de terapie de zi pentru bolnavii oncologici.
Tot pentru domeniul medical s-a votat proiectul “Sigur Fluid Iași – Cresterea siguranței pacienților din structuri spitalicești din județul Iași care utilizează fluide medicale”, pentru a obține o finanțare de 8,625,376.25 lei, inclusiv TVA, prin POIM. De investiții vor beneficia Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N Oblu”.
Plenul CJ a aprobat și un proiect important pentru securitatea Aeroportului Internațional Iași, respectiv Studiul de Fezabilitate Revizuit pentru Sistemul de Protecție Perimetrală.
Consilierii județeni au mai votat astăzi o soluţie pe termen lung la problema copiilor refugiaţi din Ucraina, găzduiți în structurile DGASPC Iași. Astfel, Centrul de zi din cadrul CSS Bucium se va transforma într-un serviciu social rezidenţial până la încetarea măsurilor de protecţie instituite pentru copiii din zona de conflict.
Pe ordinea de zi s-au aflat în total 42 de proiecte de hotărâre și toate au primit votul consilierilor județeni.