Liga Studenților din IAȘI a depus o plângere penala ÎMPOTRIVA ministrului Sorin CÎMPEANU

0
223

Liga Studenților IAȘI a depus o plângere penală la DNA – structura centrală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, pentru presiunile exercitate asupra universităților în vederea revenirii intempestive la activitatea didactică în format fizic (on-site), cu încălcarea normelor legale în vigoare și a predictibilității organizării activității academice, fără a exista soluții pertinente care să vină în sprijinul studenților care sunt acum obligați să își găsească în timp record un loc de cazare, iar cei care s-au angajat între timp să își părăsească locul de muncă, astfel fiindu-le vătămate drepturile și interesele legitime.

Totodată, organizația vine cu o serie de propuneri care să amelioreze situația studenților, avertizând că există studenți care intenționează să își dea universitățile în judecată și să ceară daune-interese pentru nerespectarea contractelor de școlarizare și a condițiilor prezentate la începutul anului universitar, respectiv la începutul semestrului.

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a afirmat săptămâna trecută că nu mai există bază legală pentru continuarea activității didactice în format on-line sau hibrid și că este necesară revenirea imediată la cursuri în format fizic.

Liga Studenților consideră că miza haosului generat de Sorin Cîmpeanu este găsirea unui pretext pentru înaintarea pe repede-înainte a unui nou proiect de lege a educației, bazat pe proiectul România Educată, și motivat de aparenta lipsă de soluții și instituții juridice în actuala Lege nr. 1/2011, care a fost masacrată pentru interesele proprii ale cartelurilor din educație în timpul guvernărilor susținute de PSD, PNL, ALDE și UDMR.

Realitatea juridică este că pentru anul universitar în curs (2021-2022) universitățile, în baza autonomiei universitare, pot alege dacă desfășoară cursurile on-line, fizic sau hibrid. Starea de alertă declarată și prelungită prin hotărâri de guvern și restricțiile au încetat, dar prevederile Legii 55/2020 rămân în vigoare, iar art. 40 modificat prin OUG 99/2021 prevede clar că derogarea prin care activitatea didactică și examenele se pot desfășura online/hibrid nu se aplică doar pe parcursul stării de alertă ci și „pe tot parcursul anului universitar 2021-2022”, adică până la 30 septembrie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.