Premieră la Teatrul Luceafărul IAȘI în prima duminică a lunii martie

0
292
Spectacolul Cenușăreasa, după Charles Perrault, într-o dramatizare realizată de Vasilica Bălăiță, reunește nume sonore ale creației artistice, regia fiind semnată de Aurelian Bălăiță, rector al Universității Naționale de Arte „George Enescu”, iar muzica de cunoscutul compozitor Romeo Cozma.
„Spectacolul pornește de la binecunoscuta poveste în care valorile principale de bunătate, sinceritate, generozitate, cultivate de familie, se confruntă cu lăcomia, minciuna, avariția, iar disputele se rezolvă în mod fericit prin iubire. Întruchiparea scenică se adresează tuturor vârstelor, se compune într-o atmosferă de basm și apelează la mijloace scenice diverse, care combină elemente ale limbajului actoricesc cu cele specifice de animație, mijloace potrivite profilului creativ, mereu proaspăt al ansamblului artistic al Teatrului Luceafărul”, precizează regizorul spectacolului.
Coregrafia este imaginată de o tânără speranță a coregrafiei, Alice Veliche, absolventă a acestei specializări din cadrul Facultății de Teatru a UNAGE.
Distribuția va evolua într-o scenografie spectaculoasă imaginată de Alina Dincă Pușcașu și îi include pe Camelia Dilbea (Cenușăreasa), Carmen Mihalache (Mama), Cătălin Cucu (Tata), Elena Zmuncilă (Mama vitregă), Ioana Corban, Beatrice Volbea (Surorile), Dragoș Maftei (Regele), George Cocoș (Prințul), Sebastian Munteanu (Timpul), Claudiu Gălățeanu, Alex Iurașcu, Iulia Deloiu Trif, Raluca Pintilie (Curteni).
Primele reprezentații sunt programate duminică, 6 martie, la orele 11, respectiv 18.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.