Facturi umflate la energie electrică, ANRE se spală pe mâini: „Nu am primit investigația”

0
216

Cei de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei se spală pe mâini în scandalul facturilor umflate. Asta după ancheta de proporţii realizată de către cei de la Consiliul Concurenţei, care susţin că anumite companii de energie s-au înţeles între ele, cauzând prejudicii uriaşe consumatorilor. Cei de la ANRE susţin că nu ştiau nimic despre acest lucru şi că aşteaptă un raport detaliat pentru a interveni.

 

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie va modifica tarifele de distribuţie doar în momentul în care vor primi un raport de la Consiliul Concurenţei.

„Având în vedere declarațiile din spațiul public referitoare la investigația pe care Consiliul Concurenței a derulat-o și care privește încălcări ale legislației în domeniul concurenței de către operatori de distribuție a energiei electrice concesionari și întreprinderi furnizoare de contoare și echipamente de măsurare a energiei electrice, facem următoarele precizări:

-ANRE nu a primit, până în prezent, Decizia Consiliului Concurenței cu privire la investigația desfășurată.

-În momentul în care o vom primi, vom declanșa procedurile privind calculele de modificare a tarifelor de distribuție, în sensul reducerii lor, luând în considerare efectele cumulate ale achizițiilor de contoare, în perioada 2008 -2015.

Comitetul de reglementare al ANRE acordă, în continuare, o atenție deosebită analizei tuturor costurilor care compun factura finală de energie și nu va ezita să facă toate corecţiile necesare în sensul reducerii tarifelor care se vor dovedi că sunt afectate de înțelegeri anticoncurențiale pe piața de energie”, se arată într-un comunicat al ANRE.

Reacţia vine în contextul în care cei de la Consiliul Concurenţei au făcut o descoperire şoc: românii au fost păcăliţi de companiile de energie, iar facturile lor au crescut de la o lună la alta.

„Mai multe companii au fost păgubite. Au participat şi oameni din interiorul Electrica, deci într-un fel s-au furat singuri. Am sancţionat şi compania Electrica, întrucât au fost păgubiţi clienţii ei. Tarifele acestea umflate s-au dus către clienţi. Am sancţionat compania şi, în premieră, vrem ca împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie să recuperăm prejudiciul creat clienţilor acestor companii, care au fost păgubite şi care au transferat această pagubă către clienţii lor”, a afirmat, joi, Bogdan Chiriţoiu, cu prilejul lansării raportului de activitate al Consiliului pe anul 2017, conform Agerpres.

Şeful Autorităţii de Concurenţă a mai spus că este greu de stabilit prejudiciul adus consumatorilor de energie, întrucât este vorba de licitaţii care s-au întins pe o perioadă de mai mulţi ani.

„Vorbim de ani buni în care preţurile au fost exagerate. Aici rolul-cheie îl va avea ANRE, pentru că este menirea lor să calculeze preţul corect. Îi vom sprijini cu datele pe care le-am obţinut în cursul investigaţiei”, a adăugat Chiriţoiu.

El a susţinut că modul cel mai simplu în care se poate recupera prejudiciul este scăderea tarifelor de distribuţie, lucru, pe care, de altfel, îl va recomanda celor de la Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

 

Sursa: B1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.