ELISABETA LIPĂ, invitată de ONOARE la prima ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”

0
415
VĂ INVITĂM luni, 14 februarie 2021, la prima întâlnire de gală ”SENIORI de COLECȚIE”, care o va avea ca invitată de onoare pe marea campioană olimpică Elisabeta Lipă.

Evenimentul va avea loc la Teatrul Excelsior (Str. Academiei nr. 28, sector 1), în intervalul orar 16:00 – 18:00.

”SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat de Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă, cu sprijinul Polytrade Global*, în parteneriat cu Liga Studenților și Absolvenților UNEFS, care aduce în centrul atenției portretul marilor personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații de tineri.

”Într-o lume a valorilor întoarse și uneori discutabile, să ai ocazia să-i întâlnești și să vorbești cu cei care au contribuit substanțial la promovarea imaginii României, mai ales cea postdecembristă, este un privilegiu! Putem schimba vieți, modifica percepții și influența destinele unei generații aflate la granița dintre valoare și non-valoare!” – a spus Alexandra Dobre, Președinta Institutului pentru Îmbătrânire Activă.

 ”Vom lansa în premieră un proiect unic, cu un titlu sugestiv și, deloc întâmplător, primul invitat de onoare este un senior de colecție al României.

Doamna Elisabeta Lipă este un simbol al sportului românesc, un model de conduită și profesionalism, o femeie cu o carieră impresionantă și o familie minunată. Este un om extraordinar, alături de care am avut ocazia să lucrez la Ministerul Tineretului și Sportului și de la care eu însămi am avut foarte multe de învățat, fiind la început de carieră!

Îmi doresc ca acest proiect să fie o permanentă punte între generații prin care tinerii să cunoască și să dialogheze cu mari campioni, oameni de cultură, știință, importante valori ale României și ale comunității locale, exemple demne de urmat”, a adăugat Alexandra Dobre.

La prima ediție a galei ”SENIORI de COLECȚIE” vor participa studenți ai Universității Naționale de Educație Fizică și Sport și seniori bucureșteni, care vor dialoga cu Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj și a C.S. Dinamo, Chestor de Poliție din 2004 (a fost prima femeie din România înaintată la acest grad!), cea mai bună canotoare a secolului XX, maestră emerită a sportului și multiplă campioană olimpică. Să nu uităm că a devenit pentru a 5-a oară campioană olimpică la vârsta de 40 de ani, performanță uluitoare pentru sportul de performanță! Și toate acestea pentru că, așa cum afirma de nenumărate ori, ”o femeie adevărată are nevoie de dorință, voință, ambiție și sacrificiu, așa cum este în sportul de performanță la cel mai înalt nivel”.

Acest proiect va continua cu organizarea în fiecare lună a câte unei ediții a Galei SENIORI de COLECȚIE, cu invitați de excepție și va culmina, la sfârșitul anului, cu lansarea unui album ”de colecție” cu cele mai frumoase imagini surprinse la fiecare eveniment, dar și cu toate confesiunile, cu întrebările și răspunsurile interlocutorilor, cu mărturisirile, poveștile și povestirile invitaților speciali.

*Polytrade Global este o companie românească, înființată în 2012, care activează pe sectoarele pieței de telecomunicații și energie. În acest moment, compania are acoperire internațională și oferă servicii profesionale de înaltă calitate, de consultanță, furnizare și punerea în funcțiune a produselor pe care le oferă.  Portofoliul companiei include cabluri de alimentare (tensiune joasă și medie), sisteme de gestionare a cablurilor, accesorii pentru cabluri și cabluri cu fibră optică.

Vă așteptăm aşadar, la ediția I a Galei SENIORI de COLECȚIE și vă rugăm să confirmaţi prezenţa, nominal, la eveniment!

Accesul se face respectând normele și măsurile sanitare în vigoare.

Elisabeta Lipă, campioană olimpică a României

”Ce reprezintă un record, o medalie olimpică? – Sute de ore de muncă, mii de kilometri pe ape, tragând la rame, pe ploaie, vânt sau în zile toride. Toate acestea ordonează existența unor oameni în ritmurile parametrilor impuși de antrenamente dure, deseori nemiloase!” – Elisabeta Lipă.

S-a născut pe 26 octombrie 1964, în localitatea Siret, în județul Suceava. În anul 2008 a fost declarată Cetățean de Onoare al orașului Siret.

Absolventă a Facultății de Educaţie fizică şi sport (1997) și  a cursurilor postuniversitare de Managementul activităţilor sportive (2005) și Dreptul muncii (2003) și este Doctor în Educaţie Fizică şi Sport din 2009.

A început canotajul la 16 ani, iar după numai un an a fost selecționată în lotul olimpic al României unde a rămas timp de aproape 24 de ani.

În 1981, la Campionatele Mondiale de Juniori a cucerit prima sa medalie din carieră, bronz în proba de patru vâsle cu cârmaci. Trei ani mai târziu, la Los Angeles, a cucerit primul său titlu olimpic la dublu vâsle. Avea numai 19 ani. A fost doar începutul unei cariere sportive de legendă. Elisabeta Lipă a devenit cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, cu cele cinci medalii de aur, două de argint și una de bronz cucerite în 20 de ani.

A fost primul sportiv din istorie care a câștigat șase medalii olimpice la canotaj, record pe care și l-a doborât de două ori, ajungând primul sportiv din canotaj care a cucerit opt medalii olimpice. Are în palmares 25 de titluri de campioană națională și a fost port-drapelul delegatiei României la două ediții ale Jocurilor Olimpice, la Sydney (2000) și la Atena (2004), unde,  la 39 de ani devenea cea mai vârstnică sportivă care a cucerit un titlu olimpic la canotaj, în proba de  8 + 1.

În anul 2000, Elisabeta Lipă a fost declarată de Federația Internatională de specialitate cea mai bună canotoare a secolului XX, iar la Lucerna, în Elveția, a fost distinsă cu medalia „Thomas Keller”, cea mai înaltă distincție din canotaj.  Președintele României i-a conferit Ordinul Național Serviciul credincios în grad de Comandor, pentru talentul, pregătirea deosebită și dăruirea excepțională dovedite în întreaga carieră sportivă.

COSR i-a decernat Colanul Olimpic, înainte de plecarea la JO de la Beijing, din 2008.      Din 2009 este Președinta Federației Române de Canotaj și Președintă a C.S.DINAMO

Din noiembrie 2015 și până în 2017 a fost Ministru al Tineretului și Sportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.