Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirmă că primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, s-a autosuspendat din toate funcţiile deţinute în partid, iar în acest context PNL nu are „nicio pârghie să-i ceară altceva”.
Cîţu admite că situaţia edilului din Iaşi aduce prejudicii de imagine partidului.
„În acest moment, ca să fie foarte clar, primarul Chirica s-a autosuspendat din toate funcţiile, deci Partidul Naţional Liberal nu mai poate să meargă să-i ceară nimic, pentru că s-a autosuspendat din toate funcţiile, membru ş.a.m.d. Este autosuspendat, în momentul ăsta nu avem nicio pârghie să-i cerem altceva.
Avem un viceprimar de la PNL acolo, vom avea o discuţie să vedem cum mergem în continuare, decizia de a rămâne sau de a pleca din funcţia de primar este a primarului Chirica şi după aceea putem să luăm o altă decizie. În acest moment avem un viceprimar de la PNL acolo care trebuie să facă treabă pentru ieşeni”, a afirmat Florin Cîţu, miercuri seară, la TVR, răspunzând unor întrebări.
Întrebat dacă PNL nu are costuri de imagine în legătură cu situaţia de la Iaşi liderul liberal a răspuns: „Bineînţeles că ne costă, dar repet, ca să fie clar pentru toată lumea, s-a autosuspendat din toate funcţiile din Partidul Naţional Liberal şi îşi va rezolva problemele şi după aceea vom discuta dacă şi după ce se rezolvă problemele”.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, se află sub control judiciar, de săptămâna trecută, pentru 60 de zile, procurorii DNA acuzându-l de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei. Chirica şi fostul viceprimar Gabriel Harabagiu sunt suspectaţi că au semnat documente, cu încălcarea legii, legate de atestarea construirii şi extinderea unui bloc din Iaşi. Pe timpul controlului judiciar, Chirica nu poate desfăşura activitatea de primar.