Ministrul ENERGIEI le cere românilor să „strângă cureaua” la consumul de energie

0
136

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că nu trebuie să existe profitori de pe urma crizei energetice, astfel că Guvernul a adoptat hotărârea prin care plafonează preţurile şi care a intrat în vigoare la 1 februarie.

Virgil Popescu a declarat, duminică, la B1 TV că ar trebui să fim mai cumpătaţi şi să încercăm să fim mai moderaţi în ceea ce priveşte consumul de energie.

Nu vrem să existe profitori de pe urma crizei energetice şi anumiţi intermediari să câştige. Am aprobat în Guvern un proiect de ordonanţă şi de la 1 februarie venim în sprijinul românilor cu mai mult, practic ridicăm plafonul de consum la energie electrică de la 300 la 500 kW şi la gaze naturale de la 200 la 300 mc. Cred că ar trebui să ne obişnuim şi noi să nu mai fim aşa pro-consum, să încercăm să fim mai moderaţi. Cei care consumă până în 50 0kW vor plăti 0,68lei/kW, cât plăteau şi înainte, iar pentru cei care consumă mai mult, plafonul scade de la 1 leu, la 0,80 lei/kw”, a arătat Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a explicat cum vor scădea facturile la energia electrică.

Deci pentru un consumator care înainte consuma să zicem 400 kW, pe vechea lege pentru consumul din ianuarie nu se încadrează în consum, îi vine plafonul de 1 leu, factura o să îi vină 400 de lei în ianuarie, iar din februarie vine 400 de kW, înmulţit cu 0,68lei/kw pentru că se încadrează în consum şi se aplică discountul şi vine 272 lei factura. Observăm o diferenţă substanţială”, a declarat Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.