Primarul Mihai Chirica este suspendat timp de 60 de zile după ce DNA l-a pus sub control judiciar, iar atribuțiile sale au fost preluate de viceprimarul Daniel Juravle, anunță Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași.
Primarul Mihai Chirica va contesta chiar astăzi această măsură la judecătorul de drepturi și libertăți, arată primăria.
„În funcție de decizia instanței, voi decide ce voi face în continuare. Cert este că voi apela la toate argumentele și la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăția în această speță și în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzații. Nu voi abdica de la principiile pe care le am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democrației și statului de drept, nu voi renunța să îmi fac datoria de cetățean ales al ieșenilor!”, a declarat primarul Mihai Chirica.