Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale, a organizat o licitaţie publică pentru valorificarea unui ansamblu de bunuri imobile, format din patru terenuri situate în Iaşi, acesta fiind adjudecat la o valoare cu peste 160% mai mare faţă de preţul de evaluare.
Potrivit unui comunicat al ANAF, transmis joi, ansamblul a fost evaluat de către evaluatorul autorizat ANEVAR la preţul de 796.371 de lei.
„La prima licitaţie publică, organizată în data de 28.01.2022, s-au prezentat patru ofertanţi, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 810.588 de lei, cel mai mare preţ din ofertele scrise. Astfel, în urma celor 12 paşi de licitare, ansamblul de bunuri imobile a fost adjudecat la suma de 2,1 milioane de lei, cu 163,70% mai mult faţă de preţul de evaluare. Suma datorată de către debitor în baza hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, dosarul având ca obiect înşelăciune, a fost astfel recuperată integral”, subliniază ANAF