Al patrulea transplant din acest an: tatăl a donat un rinichi fiului de 17 ani

0
176

În Compartimentul de Transplant de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” a fost efectuat al patrulea transplant renal din acest an. Tatăl, în vârstă de 42 de ani, a donat un rinichi fiului său de 17 ani. Băiatul făcea dializă de patru ani la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, după ce a fost diagnosticat cu o afecțiune urologică care a dus la o complicație: nefropatie de reflux cu insuficiență renală cronică în stadiu terminal. 

„Starea este foarte bună, copilul se recuperează după intervenție, iar funcția renală este deja în limite normale. Pentru acest copil, transplantul înseamnă o șansă de a scăpa de drumuri Botoșani – Iași făcute de trei ori pe săptămână pentru a face ședințele de dializă și implicit o revenire la o viață normală”, a declarat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al unității medicale. Dializa copiilor în zona Moldovei se face doar la Spitalul de Copii din Iași.

Echipa chirurgicală a fost coordonată de chirurgul Corneliu Moroșanu, iar echipa de medici de nefrologie de prof. univ. dr. Adrian Covic.

Anul acesta au fost realizate patru transplanturi de rinichi: trei de la donator viu, de la părinte la copil, iar unul de la donator cadaveric, prelevarea fiind făcută în Bulgaria. Anul trecut, în 2021, au fost în total 30 de transplanturi renale realizate la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.