Trei dintre cele mai așteptate FILME ale anului 2022 rulează la Cinema Ateneu

0
269

Săptămâna aceasta vor fi difuzate pe marele ecran de la Cinematograful Ateneu trei producții regăsite în topul filmelor lansate în 2022.

După o premieră mondială în competiţia Orizzonti a festivalului de la Veneţia şi câştigarea marelui trofeu la festivalul de la Varşovia, Miracol, regizat de Bogdan Apetri, este unul dintre cele mai reușite filme românești lansate în ultima perioadă, după cum afirmă critica de specialitate.

Filmul îmbină intensitatea unei drame și tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul și intriga atent construită a unui film polițist și îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu.

„O dramă polițistă care ar putea să reactiveze cinema-ul românesc. Miracol este pus în scenă cu un talent desăvârșit care prinde și ține spectatorul în priză ca un roman de Patricia Highsmith. Este o poveste despre mister, inocența pierdută și răul cutremurător pe care oameni obișnuiți îl fac la adresa semenilor lor”, notează publicația Variety.

Cea mai rea fată din lume urmărește patru ani din viața lui Julie (interpretată de Renate Reinsve), o tânără de 30 de ani care navighează furtuni amoroase, luptă pentru a-și face o carieră și încearcă să-și dea seama, cu luciditate, cine e cu adevărat. Toate acestea, în timp ce trece prin două relații amoroase complicate. La Cannes 2021, Renate Reinsve a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță. Variety descrie filmul drept „un studiu ironic și pătrunzător al anxietăților generației milenialilor”.

Belle, primul anime distribuit în cinematografele din România, va avea premiera la Cinema Ateneu pe 5 februarie 2022, fiind difuzat în variantă dublată. Regizorul aduce un omagiu clasicului „Frumoasa și Bestia”, plasând povestea celor două personaje în lumea „U”. O călătorie plină de aventuri, provocări și iubire, în încercarea de a deveni cine sunt cu adevărat.

Producția vorbește despre nevoia noastră, a tuturor, de a fi văzuți, auziți și admirați prin intermediul rețelelor sociale. În spatele unor avataruri stau oameni adevărați, cu problemele și strigătele lor de ajutor. Tot ce trebuie să facem este să încercăm să le auzim, dincolo de zgomotul din jur.

Tot în săptămâna 31 ianuarie-6 februarie 2022, vor rula și alte patru producții, precum: Spencer, House of Gucci, Noua ordine și Annette.

Programul evenimentelor poate fi consultat pe www.cinemaiasi.ro, unde sunt puse în vânzare și biletele pentru fiecare proiecție.

Accesul se face conform regulilor impuse de autorități. Detalii pe pagina de facebook Cinema Iași.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

31 ianuarie 2022

18.00 | Spencer – Spencer – (regia Pablo Larrain) – AP 12

20.00 | Casa Gucci – House of Gucci – (regia Ridley Scott)  – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

2 februarie 2022

18.00 | Nuevo orden – Noua ordine – (regia Michel Franco) – IM 18 – Interzis minorilor sub 18 ani

20.00 | Annette – (regia Leos Carax) – AP 12

4 februarie 2022

18.00 | Miracol – Miracol – (regia Bogdan George Apetri) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

20.00 | Cea mai rea fată din lume – Verdens verste menneske – PREMIERĂ – AP 12

5 februarie 2022

14.00 | Belle – (regia Mamoru Hosoda) – PREMIERĂ – AG

6 februarie 2022

14.00 | Belle – (regia Mamoru Hosoda) – AG

Preț bilet normal: 15 lei

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.