Un accident în care au fost implicate două autobuze a avut loc joi dimineaţa în municipiul Satu Mare, pentru asigurarea intervenţiei fiind activat Planul roşu de intervenţie, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Până în acest moment sunt 8 victime, dintre care o persoană surprinsă sub unul dintre autobuze. Aceasta a fost recuperată si transportată la spital. Şoferul unuia dintre autobuze este încarcerat, dar conştient, iar alte 6 persoane au leziuni uşoare, informează Știrile Pro TV.
Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost alertate 2 autospeciale de stingere, 3 descarcerare, 1 echipaj de prim ajutor SMURD, 1 unitate de terapie intensivă SMURD şi 4 echipaje medicale SAJ (1 cu medic).


