Primarul PNL Mogoșoaia, Paul Precup, a „demonstrat”, într-o ședință de consiliu local, că două treimi din 15 nu e 10, ci e 9.99. El spune că „funcționărașii ăștia din Ministerul Dezvoltării care au făcut calculul ăsta sunt la limita unor fapte penale”.
Postarea conține și un clip cu fragmente din ședința Consiliului Local.
„E un prost în minister care nu știe să calculeze. (…) Ordinul de ministru nu e făcut de ministru, e făcut de un funcționăraș, care nu știe matematică. (…) Ordinul operațiilor e de la stânga la dreapta. Prima operație care se face este doi pe trei, deci 0,66. A doua operație este ori 15, care dă, ghici ce?, 9,99. Funcționărașii ăștia din Ministerul Dezvoltării care au făcut calculul ăsta sunt la limita unor fapte penale”, spune primarul Paul Precup.


